Un mort și doi răniți grav, într-un accident, în județul Arad. A fost nevoie de intervenția unui elicopter SMURD
Accident cumplit în această dimineață! O persoană a murit şi alte două au fost grav rănite, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un camion, pe DN 7, în judeţul Arad. În zonă, traficul rutier se desfășoară pe o singură bandă.
Accidentul a avut loc la ieşire din Bârzava spre Arad. În autoturism se aflau trei persoane, două fiind încarcerate pe locurile din faţă, iar o a treia persoană se afla pe bancheta din spate.
"Victima din spate a fost scoasă fără manevre de descarcerare. Şoferul a fost descarcerat, fiind preluat de SMURD Bârzava, iar pasagerul din dreapta a fost descarcerat şi se afla în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar ulterior a fost declarat decesul", a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
La fața locului a fost trimis și un elicopter SMURD, o autospecială tot de la SMURD, dar și două ambulanţe.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, în prezent, traficul rutier se desfăşoară doar pe o bandă din cele două ale DN 7.