MENIU

"Un ministru și o doamnă director ne cred proști". Despre planul "Opriți avioanele cu parlamentari!"

<p>Răzvan Cuc</p>

Un ministru și o doamnă director ne cred proști când vin și ne povestesc brașoave despre cum și de ce au acționat în ziua moțiunii în planul tembel "Opriți avioanele cu parlamentari!". Un editorial publicat de jurnalista Simona Ionescu. 

"Este grețos și de nesuportat când vezi cum te iau de prost indivizi care s-au cocoțat în funcții importante, pe bază de apartenență la partid, și se cred șmecherii șmecherilor. Pe mine mă enervează teribil și cred că nu trebuie menajați de niciun fel.

O greșeală, o inabilitate în actul de conducere, o poticneală în exprimare o mai treci cu vederea, nu-i un capăt de țară și, la urmaurmei, nimeni nu este perfect. Dar când nenea demnitarul e și slab pregătit, și șmecher, și se face că lucrează, și dansează cu "lupii", dar mai ales îi sfidează pe cei care-i plătesc lui funcția din bani de la buget, atunci trebuie să-i plătești cu aceeași monedă. Ba chiar mai rău!

Astfel de personaje ca cele creionate mai sus sunt protagoniștii scandalului de la TAROM. Un ministru și o doamnă director ne cred proști când vin și ne povestesc brașoave despre cum și de ce au acționat în ziua moțiunii în planul tembel "Opriți avioanele cu parlamentari!". Cucul de la Transporturi nu a avut nicio rușine să spună o dată o versiune, a doua oară să o sucească, să nege o întâlnire nocturnă cu subalterna de la TAROM, apoi, când au apărut imaginile filmate în presă, să recunoască nonșalant, având obiecții doar asupra orei întâlnirii, vehiculate de jurnaliști (...)

Din ziua moțiunii de cenzură (10 octombrie), Mădălina Mezei s-a trezit să se revolte împotriva ministrului ei și să facă dezvăluiri șocante, ce i-ar ului și pe teroriști și pe vânătorii lor din serviciile secrete cu atribuțiuni pe siguranță națională, abia după vreo 9 zile. Supărarea madamei pe ministrul Cuc s-a manifestat pe 18 octombrie, la scurt timp după ce a fost demisă de la conducerea companiei de aviație.

Când, după cum știți, Mezei ne-a spus că ministrul Transporturilor i-a cerut ba să anuleze curse interne, ba să vorbească cu piloții și să întârzie decolarea pentru anumite zboruri, ba să-i identifice pe parlamentarii Opoziției aflaţi la bordul avioanelor pentru a-i împiedica să voteze moţiunea de cenzură. Directoarea TAROM să fi fost atât de proastă încât să nu știe că de decolări, zboruri și aterizări se ocupă Romatsa R.A.?

În statutul acestei regii scrie clar că Romatsa asigură conducerea și dezvoltarea unitară a activităților de dirijare a aeronavelor aparținând utilizatorilor sau operatorilor și că asigură, împreună cu Ministerul Apărării Naționale, utilizarea coordonată a spațiului aerian al României de către aviația civilă și militară. În aceste condiții, cum satisfăcea directoarea TAROM cerința ministrului PSD? Suna vreun prieten de la Romatsa să-l roage să schimbe orele de decolare ale unor avioane de pe aeroporturi din țară? Cert este că niciun moment nu a declarat că l-a refuzat vehement pe Cucul-șef, nu a invocat că lucrul care i se cere ține de siguranța națională și că încalcă grav legea. Schimbul de mesaje prin telefon între subalternă și ministru, deja public, este elocvent în acest sens.

Cred că din prostia și nepriceperea sa, Mădălina Mezei a fost salvată de familie, cam toți membrii ei angajați ai TAROM. Tatăl, Gabriel Căpitan – fost mecanic de bord și consilier de ministru al transporturilor PSD după 1990. Șerban Căpitan, fratele, este pilot. Vărul, Florin Căpitan, lucrează la securitate, în TAROM, iar Laurențiu Mezei, soțul, a condus biroul TAROM de la Amsterdam.

Femeia s-o fi dus acasă cătrănită și a relatat ce i-a cerut ministrul Cuc la el în birou, iar bărbaților li s-a aprins beculețul pericolului iminent. Așa s-a ajuns la chemarea ministrului Răzvan Cuc în fața locuinței Mădălinei Mezei, pentru o discuție nocturnă despre planul "Opriți avioanele cu parlamentari!". Este posibil ca să fi fost anunțat SRI, așa cum indică niște surse, sau pur și simplu filmarea întâlnirii din stradă să fie făcută de fratele directoarei TAROM sau de un alt membru al familiei. Oricum ar fi, filmul este o probă solidă, aflată acum în posesia procurorilor DNA, cei care au audiat-o, marți, pe Mădălina Mezei.

La început, Răzvan Cuc a negat acuzațiile, pe principiul că presa-i proastă sau neinformată. Apoi, a admis că a cerut lista parlamentarilor care zburau cu TAROM, dar a făcut asta pentru a se convinge că demnitarii sunt în regulă. Să nu mori de râs și să nu te enervezi că ești luat de prost cu o asemenea explicație?!?

Un potop de acuzații a revărsat ministrul asupra directoarei pe care a demis-o, zicea el, pentru incompetență. Nu a suflat un cuvânt despre întâlnirea cu ea din seara de dinaintea votării moțiunii, ba chiar a negat când a fost întrebat de un jurnalist. Au apărut imaginile și abia atunci a venit cu alte explicații, de prosteală, adică neverosimile. Azi, ministrul Cuc este așteptat la DNA, să povestească și el cum e cu demiterile și faptele imputate demișilor: directoarea TAROM, Mădălina Mezei și directorul CFR SA, Constantin Axinia.

Dosarul de la CFR s-a constituit pentru infracțiunile de șantaj, abuz în serviciu și luare de mită, la mijloc fiind un contract cu bani europeni pentru tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara. Probabil că, până va fi gata ancheta sau anchetele, Cuc va zbura definitiv din cuibul de la Transporturi. Cu avionul sau pe șinele CFR, nici nu mai contează", a scris Simona Ionescu într-un editorial care poate fi văzut aici.

Mai multe articole despre:
simona ionescu