Salariu de 5.000 de euro la stat. Un minister angajează specialiști
Finanţele vor angaja, pe o perioadă de trei ani, un specialist care să se ocupe de implementarea sistemului de plăţi cu cardul ale impozitelor şi taxelor, care va fi plătit cu 5.000 de euro net pe lună, finanţarea pentru modernizarea infrastructurii Trezoreriei urmând să fie semnată în decembrie.
Finanţele vor angaja, pe o perioadă de trei ani, un specialist care să se ocupe de implementarea sistemului de plăţi cu cardul ale impozitelor şi taxelor, care va fi plătit cu 5.000 de euro net pe lună, finanţarea pentru modernizarea infrastructurii Trezoreriei urmând să fie semnată în decembrie, scrie Mediafax.
"Platforma ghiseul.ro va fi integrată cu proiectul nostru de dezvoltare a infrastructurii Trezoreriei, este un proiect finanţat din fonduri europene, în decembrie semnăm contractul de finanţare. Va avea trei componente majore: prima va fi legată de centralizarea bazelor de date, a doua va fi internet banking pentru instituţii publice şi pentru operatorii economici cu care noi lucrăm, iar a treia componentă este legată de plata cu cardul, adică integrarea unor funcţionalităţi împreună cu cele de la ghiseul.ro şi crearea unei infrastructuri care să permită informarea cetăţenilor cu privire la toate obligaţiile de plată", a declarat joi Valentin Mavrodin, director general al Direcţiei Generale Trezorerie şi Contabilitate Publică din cadrul Ministerului Finanţelor Pubice, într-o conferinţă organizată de Visa şi Ziarul Financiar, cu ocazia aniversării a 20 de ani a pieţei cardurilor.
El a arătat că ministerul va începe în ianuarie implementarea proiectului de plăţi cu cardul şi intenţionează să o finalizeze până la sfârşitul anului viitor.
Totodată, a precizat că Finanţele au profitat de posibilitatea, pe proiecte europene, de a angaja pe perioade determinate persoane calificate, care să fie plătite mult mai bine şi care să susţină implementarea unor proiecte.
"Cred că am oferit un preţ destul de bun pe piaţă, să vedem când o să finalizăm contractul, o să fie o chestiune extrem de transparentă. O să fie undeva la 5.000 euro net (pe lună - n.r.). Pe partea de business, de carduri va fi o persoană care va lucra trei ani în instituţia noastră cu contract de muncă pe perioadă determinată şi care va asigura tot know-how-ul pentru implementarea soluţiei respective", a mai spus Mavrodin.