Un miliard de lei. La atât se cifrează ajutoarele pentru fermierii români anul acesta
Fermierii români vor primi în acest an ajutoare de peste un miliard de lei. Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre prin care se aprobă plafoanele alocate Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2021.
„Sunt lucruri extrem de importante, pentru că fermierii au nevoie de finanţare în aceste vremuri extrem de încărcate. Am dublat practic suma alocată fermierilor în sectorul vegetal, de la 44 de milioane de euro, cât s-a plătit în 2021, la peste 88 de milioane de euro în 2022", a spus Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.
În sectorul zootehniei, suma a fost majorată de la 20 de milioane de euro anul trecut, la peste 135 de milioane de euro anul acesta.
"Sunt peste 810.000 de fermieri care vor beneficia anul acesta de 225 de milioane de euro, adică peste un miliard de lei alocaţi fermierilor români", a completat ministrul Agriculturii.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) remis, miercuri, AGERPRES, suma totală aprobată pentru Ajutoarele Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal şi zootehnic este de 223.976.950 euro, respectiv 1.108.125.958 lei, şi se asigură din bugetul MADR, pentru anul 2022.
Plafoanele alocate Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal sunt în sumă totală de 88.562.700 euro, din care 85.301.500 euro pentru culturile amplasate pe teren arabil; 5.500 euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră; 1.656.200 euro pentru tutun; 84.000 euro pentru hamei;
1.515.500 euro pentru sfeclă de zahăr.
În sectorul zootehnic, plafoanele alocate ANT se ridică la 135.414.250 euro şi se repartizează astfel: 18.516.917 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte; 77.839.917 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne; 39.057.417 euro pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine.
Cuantumurile per unitate de măsură se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor stabilite prin prezentul act normativ la numărul total de hectare/ la cantităţile de lapte livrate şi/sau vândute direct eligibile/efectivele eligibile pentru anul 2021, corespunzătoare fiecărui ANT.
MADR precizează că plafoanele alocate Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2021.