Un microbuz cu pasageri a căzut într-o râpă de 5 metri lângă Sibiu
Un microbuz cu pasageri a căzut într-o râpă de 5 metri pe drumul către Păltiniș. Șoferul de doar 22 de ani a mers cu prea mare viteză și a pierdut controlul mașinii.
Trei persoane sunt transportate la spitalul din Sibiu, după ce un microbuz în care se aflau patru oameni s-a răsturnat sâmbătă seara într-o râpă adâncă de cinci metri, pe drumul dinspre staţiunea Păltiniş către Rășinari, a anunţat ISU Sibiu.
"Sunt trei persoane rănite. Două dintre ele se află în ambulanţa SMURD pentru îngrijiri medicale (prezintă traumatisme minore) şi a treia este scoasă acum cu ajutorul Salvamont. Aceasta prezintă politraumatisme. Toate cele trei persoane sunt conştiente. S-a deplasat şi un echipaj SMURD cu medic pentru acordarea de îngrijiri medicale şi transport la spital", a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Şoferul, un tânăr de 22 de ani din Sibiu, a avut viteză prea mare şi din această cauză s-a răsturnat în râpă cu microbuzul în care se mai aflau alţi trei oameni, susţine Poliţia.
Potrivit polițiștilor, microbuzul nu efectua curse regulate pe acestă rută. Acesta s-a răsturnat în râpă aproximativ la jumătatea distanței dintre Arena Platoș și Curmătură.