MENIU

Un microbuz cu 9 persoane s-a răsturnat la ieșirea din Arad: 4 răniţi

Un microbuz cu 9 persoane s-a răsturnat, vineri dimineață, pe DJ 682, la ieșirea din Arad către Zădăreni, la terminarea celor patru benzi.

Un microbuz în care se aflau 9 persoane s-a răsturnat cu roțile în sus, după ce s-a ciocnit cu un autoturism. La fața locului au intervinit un echipaj SMURD, două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad a stabilit că șoferul microbuzului nu s-a asigurat la schimbarea benzii, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar pe banda doi a aceluiași sens de mers.

Potrivit aradon.ro, în urma evenimentului rutier au fost rănite patru persoane, cele două din mașină și alte două din microbuz. Trei persoane rănite au fost transportate la spital iar una din persoane a refuzat transportul la spital, suferind doar câteva leziuni minore.