MENIU

Un microbuz a intrat în stâlp, după ce şoferul a adormit la volan. Cum a reacţionat când s-a trezit

Șoferul unui microbuz a scăpat cu viață ca prin minune după ce a ațipit la volan și a intrat într-un stâlp. Accidentul s-a produs în această dimineață pe DJ151, în Bistrița. Un microbuz de persoane, cu numere de Suceava, a părăsit partea carosabilă și a lovit în plin un stâlp de electricitate.

Potrivit bistriteanul.ro, șoferul, un bărbat de 40 de ani, le-a mărturisit polițiștilor că a ațipit, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe șosea și a lovit un stâlp. Bărbatul era singur în microbuz. Accidentul l-a bulversat pe șofer, care, după impact s-a dat jos din mașină și a fugit pe partea cealaltă de drum, unde a căzut într-un șanț.

Bărbatul s-a ales cu răni minore, însă a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri și investigații suplimentare. Autoturismul, în schimb, a fost serios avariat în urma impactului.

Bărbatul era angajat la Emaus Tour, o firmă care face curse între Suceava și aeroportul clujean. Șoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

Sursă foto: bistriteanul.ro

Mai multe articole despre:
accident microbuz Suceava