MENIU

Un MEDIC este acuzat că a VACCINAT ‘’la chiuvetă’’ mii de persoane. Unde s-a întâmplat

Vaccinare fictiva în Belgia FOTO: Profimedia

Justiţia belgiană anchetează un medic bănuit că a înregistrat 2.000 de false vaccinări anti-COVID-19, care ar fi ‘’cea mai gravă fraudă” descoperită până acum în gestionarea pandemiei în Belgia, relatează marţi AFP și La Libre.

Este vorba de un medic din partea francofonă a Belgiei, care oferea servicii în toată Valonia şi care ar fi primit în repetate rânduri bani pentru injecţii care nu s-au materializat, obiectivul fiind ca pacientul să beneficieze de un permis sanitar cu ajutorul cărora să poată eluda unele restricţii. 

Ministrul valon al sănătăţii, Christie Morreale, a declarat pentru RTBF că este vorba de o ‘’fraudare a vaccinării din partea unui medic care a oferit coduri QR unui număr astronomic de persoane pe care le-ar fi vaccinat, în total 2.000”, relatează Agerpres.

Potrivit  Ministrului Sănătății din regiune, este imposibil ca un singur medic să fi putut vaccina atâţia oameni, în atâtea locuri diferite. 

Medicul în cauză a fost deocamdată privat de acces la baza de date care centralizează vaccinările şi urmează să fie cercetat pentru fals şi uz de fals.

Şi persoanele care au beneficiat de serviciile acestuia sunt pasibile de urmăriri judiciare, dar, deocamdată, permisul lor sanitar (Covid Safe Ticket, cum se numeşte în Belgia) a fost suspendat şi vor fi contactate pentru a li se propune vaccinarea cu acte în regulă, a precizat ministrul. 

Dezvăluirea survine într-un moment în care şi Belgia, cu 75% populaţie complet vaccinată anticoronavirus, cunoaşte o explozie de noi infectări, cu o medie de peste 15.000 pe zi faţă de circa 2.000 la jumătatea lui octombrie), ce suprasolicită spitalele.

Duminică, o manifestaţie împotriva vaccinării a reunit 35.000 de persoane la Bruxelles, potrivit poliţiei, şi s-au produs ciocniri cu forţele de ordine.

Mai multe articole despre:
vaccinare chiuveta fictive coronavirus covid