Un medic din familie renunță la meserie pentru a fi brancardier. Motivul este ŞOCANT
Un cunoscut medicde familie din Arad, care are experienţă de 31 de ani şi este chiar președintele Societății de Medicină de Familie Arad dar și reprezintantul Colegiului Medicilor în relația cu București, dr. Adrian Dărăbanţiu, şi-a depus, luni, dosarul ca să devină brancardier în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde susţine că ar avea salariu aproape dublu faţă de medic de familie.
”Un brancardier poate primi în mână chiar peste 4.000 de lei, iar eu ca medic de familie, după 31 de ani de activitate, rămân în mână cu jumătate din această sumă, deși am un cabinet medical peste medie ca mărime, cu aproximativ 2500 de pacienți. Salariul meu de încadrare, brutul, este de 4.200 lei și rămâi cam cu jumătate în mână. Iar munca pe care trebuie să o depui și responsabilitatea ca brancardier este incomparabil mult mai puțină decât un medic de familie. Decizia a fost luată pentru a trage un semnal de alarmă între discrepanța care există în acest moment între sistemul sanitar spitalicesc care este plătit corect sau care tinde ca să fie plătit corect și restul sistemului sanitar, unde activăm cam două treimi din personal. Mi se pare că discrepanța dintre sistemul spitalicesc și cel din afara spitalului este foarte mare”, a declarat dr. Adrian Dărăbanţiu.
Medicul spune că și-a depus dosarul în ultima zi în care putea face acest lucru, după ce s-a consultat cu familia și colegi. Doctorul susține că și alți medici de familie ar vrea ca să se angajeze în spitale.
Dr. Dărăbanţiu mai spune că s-a ajuns ca unele cabinete de medici de familie să nu mai aibă asistente, pentru că toate au plecat în spitale, unde pot câștiga și 8.000 de lei în mână, față de salariul minim pe care îl primeau.
De mai mulți ani, medicul Adrian Dărăbanțiu reprezintă, prin Societatea de Medicină de Familie, jumătate dintre medicii de familie din județ, care sunt în număr de cca 260.