Un medic din București s-a împușcat în casă. Surse din anchetă susțin că a încercat să se sinucidă
Incident grav în București. Un medic de la Spitalul Polizu a ajuns la spital, după ce s-a împușcat, în propria locuință, cu un pistol cu bile de cauciuc. Ulterior, potrivit unor surse judiciare citate de Realitatea Plus, oamenii legii ar lua în calcul scenariul unei tentative de sinucidere.
Potrivit surselor judiciare, medicul, în vârstă de 58 de ani, ar fi încercat să se sinucidă și a . El a fost transportat la Spitalul Universitar din Bucureşti, în stare gravă. Alte surse din rândul colegilor au sugerat că bărbatul n-ar mai fi făcut ture în ultimele săptmâni.
Comunicatul oficial
"În ziua de 11 mai, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 5 au fost sesizați privire la faptul că o persoană ar fi rănită, în urma folosirii unei arme neletale.
La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj medical care a preluat persoana și a transportat-o la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul", a transmis Poliția Capitalei.