Un medic de la Spitalul Urlați a uitat într-un pacient mânerul de frână de la bicicletă, după un accident. L-a cusut și l-a trimis acasă - FOTO
Caz halucinant la spitalul din Urlați, județul Prahova. Un medic a lăsat mânerul de la bicicletă în rana unui pacient care ajunsese la spital după ce a căzut cu bicicleta. Trei săptămâni a stat bărbatul cu obiectul în corp.
Un banal accident de bicicletă petrecut în Prahova scoate la iveală superficialitatea cu care unii medici din spitalele din România tratează pacienții. Un tânăr din comuna Apostolache a simțit pe propria-i piele ce înseamnă asta.
Pe 7 iulie, bărbatul a suferit un accident de bicicletă. Acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Urlați, unde a fost preluat de medicul de gardă.
”S-a uitat la rana de la picior, mi-a făcut un antitetanos, apoi m-a cusut și pansat. Mi-a spus să mă duc acasă și să revin a doua zi pentru schimbarea pansamentului. Când am ajuns acasă mă simțeam rău, iar prin pansament curgea sânge. Amețeam, nu puteam sta în picioare.
A doua zi am fost la spital, unde m-a văzut alt medic. Acesta mi-a schimbat pansamentul și mi-a spus că nu-i place umflătura din zona rănii și să pun gheață. Apoi, o dată la două zile am fost la spital să mă panseze, iar pe 18 iulie mi-au scos firele. Mi-au dat rețetă să cumpăr Nurofen și să iau antibiotic timp de 7 zile”, susține pacientul, citat de observatorulph.ro.
Pe 20 iulie, a plecat în Olanda, unde era an gajat cu contract la un abator. După un drum lung și chinuitor, când a ajuns la destinație piciorul era atât de umflat și dureros, încât nu se mai putea deplasa.
A anunțat angajatorul că are o problemă medicală, iar acesta i-a spus să se prezinte la o clinică din zonă pentru a fi consultat în vederea eliberării concediului medical.
”Pe 28 iulie am fost la o clinică, în Herpen, localitatea cea mai apropiată de locul în care avem cazarea, iar când am urcat treptele pur și simplu a pleznit pielea din jurul cusăturii. Medicul care m-a consultat mi-a spus că am un obiect străin în picior și că trebuie să mă deschidă, cum se spune popular. Mi-a făcut imediat anestezie locală, iar după ce m-a tăiat a scos un fier lung de vreo 8 cm. Era chiar mânerul de la frâna de mână de la bicicletă! Atât eu, cât și doctorul am fost șocați. Ne uitam la bucata de metal și nu ne vedeam să credem. Am stat cu acel corp străin în picior trei săptămâni!”, povestește tânărul.
Acesta a rugat-o pe soția rămasă acasă, în țară, să-i trimită poze cu bicicleta cu care a avut accidentul. Lipsea mânerul de la frâna de mână, care i-a rămas în picior după impactul cu solul.
Reacția spitalului: ”A fost demarată o cercetare internă”
La solicitarea Observatorului Prahovean, conducerea Spitalului Orășenesc Urlați a trimis următorul punct de vedere: ”Am luat act de aspectele sesizate de dvs în data de 31.07.2023 pe adresa de poștă electronică a instituției noastre și vă comunicăm faptul că la nivelul unității noastre spitalicești a fost demarată o cercetare internă cu privire la situația sesizată, urmând ca la finalizarea acesteia să fie luate măsurile legale ce se impun”.