Un mare regizor britanic s-a stins din viață. Alan Parker, cunoscut pentru filmul Pink Floyd: The Wall, a murit la 76 de ani
Sir Alan Parker, celebrul regizor britanic care a realizat filme precum "Fame", "Evita" sau "Bugsy Malone", a murit la vârsta de 76 de ani, transmite vineri BBC. Din filmografia sa mai fac parte pelicule precum "Midnight Express", "Mississippi Burning", "The Commitments", "Angela's Ashes" sau "Birdy". El va rămâne în amintirea fanilor rockului pentru pelicula Pink Floyd: The Wall (1982).
Conform Agerpres, Alan Parker a fost membru fondator al Sindicatului Regizorilor din Marea Britanie, Alan Parker a fost şi preşedintele Consiliului britanic pentru Film. Sir Alan Parker a murit vineri după o lungă suferinţă. În urma lui rămân soţia, Lisa Moran-Parker, cinci copii şi şapte nepoţi.
Alan Parker a primit în 1995 titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) şi a fost înnobilat în 2002. Născut la Londra în 1944, Alan Parker şi-a început cariera în publicitate pe un post de copywriter, iar în scurt timp avea să înceapă să scrie şi să regizeze spoturi publicitare.