Un mare muzician a murit
Celebrul violonist de jazz de origine franceză Didier Lockwood a murit duminică în urma unei crize cardiace, la Paris, la vârsta de 62 de ani, lăsând un mare gol mare pe scena muzicală din Franţa şi din străinătate, informează luni AFP.
"Soţia sa, cele trei fiice, familia, agentul, colaboratorii şi casa sa de discuri anunţă cu durere brutala dispariţie a lui Didier Lockwood în anul celei de-a 63-a aniversări", indică un comunicat transmis de agentul său AFP.
Cu o noapte înainte de decesul său, muzicianul participase la un concert susţinut într-o sală de jazz pariziană, Bal Blomet.
Didier Lockwood a fost căsătorit cu soprana franceză Patricia Petibon, potrivit Agerpres.
Considerat fiul spiritual al violonistului Stéphane Grappelli, care a cântat alături de Django Reinhardt, Didier Lockwood a fost un mare reprezentant al jazzului francez cunoscut în întreaga lume datorită carierei sale în care a susţinut aproape 4.500 de concerte şi a înregistrat peste 35 de discuri.
"Foarte generos şi comunicativ, el va lipsi prietenilor săi, muzicii, tuturor copiilor pe care voia să-i lumineze cu pasiunea sa", a declarat pentru AFP ministrul Culturii din Franţa, Françoise Nyssen. "El îşi dorea o muzică fără frontiere, în mod aprioric", a adăugat ministrul.
Născut la 11 februarie 1956 în Calais, în nordul Franţei, fiul unui profesor de muzică, Didier Lockwood a început să fie interesat de improvizaţie datorită fratelui său mai mare, Francis, pianist de jazz.
La vârsta de 17 ani, violonistul şi-a făcut debutul cu Magma, grup-far al rock-ului progresiv din Franţa. S-a angajat apoi în numeroase proiecte şi incursiuni în diferite stiluri: jazz-fusion electric, jazz acustic, jazz manouche şi jazz clasic.
În cariera sa, Didier Lockwood a creat două opere, concerte pentru vioară, un concert pentru pian şi orchestră, poeme lirice şi multe alte piese simfonice, dar şi muzică de film şi pentru pelicule de animaţie.
"Franţa pierde un muzician excepţional, un om cu rare calităţi", a scris violonistul Renaud Capuçon pe Twitter.
"Aveam enorm de multe proiecte în curs. Tocmai urma să înregistreze un disc împreună cu soţia sa, Patricia Petibon", a declarat agentul muzicianului, Christophe Deghelt.
Didier Lockwood a fost foarte implicat în educaţia muzicală. Autor al unei metode de învăţare a viorii jazz, el a creat în 2001 Centrul muzical Didier Lockwood din Dammarie-les-Lys, în regiunea Paris, centrat pe improvizaţie.
Didier Lockwood începuse un turneu de prezentare a celui mai recent album al său, "Open Doors", lansat în noiembrie 2017 şi înregistrat cu André Ceccarelli, Romain Antonio Farao şi Darryl Hall.