MENIU

Un mafiot arestat la 35 de ani după un jaf spectaculos. Cazul lui a inspirat "The Goodfellas"

Mafiot prins la 35 de ani după un jaf spectaculos

Un mafiot de 78 de ani a fost arestat joi la New York, fiind acuzat de implicare într-un jaf spectaculos comis pe aeroportul John Fitzgerald Kennedy în 1978. Jaful a fost imortalizat în filmul 'The Goodfellas' de Martin Scorsese, relatează AFP.

A fost cel mai mare jaf comis în acea perioadă în Statele Unite, iar bijuteriile și banii furați atunci ar valora în prezent 20 milioane de dolari. Vincent Asaro, fost 'street boy' al familiei Bonanno, legată de Cosa Nostra, a fost arestat împreună cu fiul său, Jerome Asaro, și trei membri ai familiei Bonanno, cei cinci urmând să fie prezentați în fața unui magistrat din Brooklyn, a anunțat un purtător de cuvânt al Tribunalului federal, scrie Agerpres.

Pe 11 decembrie 1978, câțiva bărbați înarmați au furat într-o oră de pe aeroportul 'JFK' 5 milioane de dolari în bani lichizi și bijuterii de 1 milion de dolari păstrați într-un seif, după ce sosiseră din Germania cu un avion al companiei Lufthansa. În lunile următoare au fost ucise peste zece persoane implicate mai mult sau mai puțin în jaf. Presupusul creier al acțiunii, Jimmy Burke, din familia Lucchese, a murit de cancer în închisoare, în 1996.

Nu s-a formulat nicio acuzare, iar bijuteriile și banii nu au fost găsiți. Actul de acuzare al celor cinci bărbați, făcut public joi, acoperă în general o perioadă de 45 de ani de jafuri și extorcări (1 ianuarie 1968 — 30 iunie 2013).

Vincent Asaro mai este acuzat că a ordonat cel puțin două asasinate, unul în decembrie 1969 și celălalt în anii '80, precum și de jefuirea unui vehicul de transport de valori, tot în anii '80.

Filmul 'The Goodfellas', lansat în 1990, care prezintă ascensiunea și căderea unor asociați ai familiei Lucchese, s-a bucurat de un mare succes.