MENIU

Un loc din România, la un pas de DEZASTRU ECOLOGIC: "Se poate întâmpla la prima rupere de nori"

Comuna Derna, din Bihor se află la un pas de un dezastru ecologic, ale cărui consecinţe sunt greu de cuantificat. „La prima rupere de nori, batalele de deşeuri periculoase de la Derna se pot revărsa peste dispensar şi peste case!", este avertismentul primarului Florin Magui.

Două depozite de deşeuri industriale periculoase care au aparţinut Petrol Derna – societate aflată în faliment – cu un conţinut de gudroane acide, "prezintă un pericol iminent atât pentru mediu, cât şi pentru locuitorii din zonă. Sunt locuinţe în aval de batalul doi, batal care are o gardă de siguranţă, în această zonă a digului, de circa 50-60 cm. În cazul unor precipitaţii abundente, acestea se pot revărsa", explică primarul de Derna, Florin Magui.

Ecologizarea zonei, singura soluţie 

Singura soluţie pentru a evita dezastrul este ecologizarea zonei. Pentru acest proces, edilul ar avea nevoie de patru milioane de euro. Primarul spune că a făcut demersuri către toate instituţiile statului pentru a interveni, dar că nu există linii de finanţare pe fonduri europene pentru ecologizare decât pentru zonele urbane. O comisie mixtă de specialişti de la Prefectura Bihor este aşteptată în aceste zile la Derna, pentru a evalua gradul de pericol. Primăria Derna nu poate accesa fonduri pentru ecologizare, deoarece acestea sunt disponibile doar pentru zonele urbane. Nici Petrol Derna nu poate accesa fonduri, fiind în faliment.

Fabrica din România care a produs în premieră ULEIUL POLAR 

Petrol Derna este fabrica în laboratoarele căreia în anii ’50 inventatorul Varadi Ernest producea, în premieră, uleiul polar, cu ajutorul căruia avioanele ruseşti ajungeau pentru prima dată la Polul Nord.

Astăzi, Petrol Derna este sinonimă cu o bombă ecologică al cărei tic-tac se aude din ce în ce mai accelerat. Dezastrul ecologic ce planează asupra Dernei e şi rezultatul capitalismului sălbatic care a adus Petrol Derna în faliment.

Sursa