MENIU

Un lider PSD ar fi fost amenințat cu moartea. "Vezi să nu te îneci în piscină, din greșeală"

Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, ar fi fost amenințat cu moartea după ce a cerut comisie de anchetă pentru președintele Klaus Iohannis. Asta a declarat, duminică, ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Nica a cerut, sâmbătă, comisie de anchetă pe motiv că declarațiile președintelui Klaus Iohannis despre acțiunea Jandarmeriei la protestul din 10 august "denotă dorința evidentă de a stimula și mai mult violențele existente".

”Ieri, si sustin cu tarie aceasta propunere, colegul nostru, europarlamentarul Dan Nica, a solicitat constituirea unei comisii parlamentare de ancheta pentru analizarea evenimentelor din 10 august. Pentru asta a fost amenintat cu moartea. Nu este singurul membru PSD care primeste astfel de amenintari si nu putem permite perpetuarea si accentuarea politicii iresponsabile de fracturare a societatii romanesti. De aceea aceasta comisie trebuie constituita de indata. Guvernele se schimba de catre majoritati parlamentare rezultate in urma votului democratic si nu prin violente puse la cale in strada”, a scris ministrul Apărării, pe Facebook. 

Cel care l-ar fi amenințat pe Nica ar fi brokerul Cristian Sima. Acesta a scris, pe rețelele de socializare, un răspuns la cerința social-democratului privind comisia de anchetă, mesaj în care a inclus replica ”Vezi să nu te îneci și tu în piscină din greșeală”, a spus Sima. 

”Băi, Nica, da' pentru câtă șpagă ai luat tu de la Robciuc, Gabi Marin și Irina Socol nu vrei comisie de anchetă? Da' pentru conturile tale din afară nu vrei comisie? Le-am dat pe toate la DNA, crezi că odată cu Kovesi ai scăpat? Cel mai mare corupt PSDist e Nica, o jigodie care a distrus tot IT-ul românesc. Auzi, mă, Nica, crezi că te sprijină Marinel Burduja și că fi-su o să fie viitorul președinte și uite așa reluați șpăgile? Vezi să nu te îneci și tu în piscină, din greșeală”, a scris Sima, pe Facebook.

Mihai Fifor a mai vorbit, în mesajul său de duminică, și despre desfășurarea evenimentelor în cadrul mitingului Diasporei din 10 august.

”Qui prodest? Aceasta este prima intrebare care se impune atunci cand cauti sa afli adevarul despre o intamplare sau alta. Cui foloseste ce s-a intamplat? Asa trebuie sa inceapa si orice discutie despre ziua de 10 august. Dar sa derulam filmul evenimentelor:

1. Pe 10 august a fost anunțat un protest al românilor din diaspora. Deși a fost anunțat ca un protest al Diasporei, nimeni – atenție, nimeni – nu și-a asumat organizarea lui. De ce? Pentru că el urma să se termine în violențe.

2. Despre această evoluție a lucrurilor au vorbit mai mulți susținători ai Opoziției politice, dar și reprezentanți ai #Rezist. Nu are rost să aducem dovezi, este plin internetul de atenționări prin care participanții la miting erau sfătuiți să nu vină cu copiii în Piață, dar și de chemări la violențe, respectiv la răsturnarea puterii politice legitime.

3. În ziua mitingului au fost semnalate mai multe acte de violență din partea unor grupuri răzlețe de huligani. Aceste grupuri s-au aflat mereu în spatele protestatarilor pașnici și au încercat să determine masa de oameni să forțeze dispozitivele jandarmilor.

4. Într-un final, jandarmii au intervenit în jurul orei 23 pentru a dispersa mulțimea și pentru a nu permite escaladarea violențelor. Dacă jandarmii nu ar fi intervenit, putem admite faptul că lucrurile s-ar fi putut termina mult mai grav.

5. A doua zi, un întreg aparat de propagandă, finanțat pe căi ocolite, a fost pus în mișcare pentru a ataca statul de drept.

6. Tot începând cu 11 august, a fost declanșată o adevărată campanie de fake news, inclusiv în presa internațională. S-au folosit diverse declarații ale unor reprezentanți ai partidelor social-democrate europene pentru a construi argumentul că aceste partide condamnă autoritățile din România. În realitate, aceste poziții nu au fost si nu sunt unele oficiale.

Se cere comisie de anchetă pentru Iohannis, după protestul disaporei: "A instigat la revoltă"

Am vrut sa derulez doar principalele secvente ale unui scenariu incredibil de bine pus la punct, pentru ca este important sa intelegem gravitatea a ceea ce s-a intamplat vineri, pe 10 august.

Si ne intrebam din nou, care este miza? Cui foloseste daramarea prin violenta a guvernului legitim al Romaniei? Cui foloseste destabilizarea tarii intr-un moment atat de important cum este cel al pregatirii preluarii Presedintiei Consiliului UE?

In context, va reamintesc faptul ca, in luna iulie, la Bruxelles, a avut loc Summit-ul NATO, iar Romania a fost nominalizata ca stat care, prin vointa Parlamentului si a Guvernului, isi indeplineste toate obligatiile si conditionalitatile asumate in cadrul Aliantei NATO. Important de subliniat faptul ca doar 6 state indeplinesc alocarea de 2% din PIB pentru aparare. Mai mult, Romania a fost evidentiata din nou, in cadrul Summit-ului, ca pol de stabilitate si, totodata, drept cel mai important furnizor de securitate la Marea Neagra si in Balcanii de Vest. Cui foloseste, in aceste conditii, proiectarea iresponsabila a unei imagini de tara instabila, cuprinsa de haos, cu "flacari si sange" pe strazile Bucurestiului?

Romania, prin masurile luate de Guvernarea PSD-ALDE are cea mai importanta crestere economica si anul acesta. Pe cine deranjeaza in asa de mare masura succesul Programului de guvernare votat de milioane de romani, incat acest guvern trebuie daramat cu orice pret? Cine se face vinovat de modul iresponsabil in care a fost deturnat protestul pasnic al celor din Piata Victoria? De ce aceasta disperare ca PSD-ALDE sa nu guverneze si in 2019, anul alegerilor pentru Parlamentul European si pentru Presedintia Romaniei? Toate acestea sunt intrebari care solicita raspunsuri imediate, pentru ca, atat romanii cat si comunitatea internationala sa stie adevarul”, a mai scris el.

Motivul incredibil pentru care PSD vrea comisie de anchetă. Colac de salvare pentru Carmen Dan

Mai multe articole despre:
Dan Nica ministrul Apărării Fifor