Realitatea.net
MENIU

Un liberal de frunte îl face praf pe Nicușor Dan: Este lipsit de anvergură politică internaţională, ar face din România un loc al autoizolării

Deputatul liberal Ionuţ Stroe susține că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, este un om lipsit de anvergură și competențe în politică internaţională, care ar transforma România într-un loc al autoizolării. Crin Antonescu, în schimb, este un astfel de om politic, cu relaţii personale cu lideri europeni, în special din PPE, familie politică din care PNL face parte, a mai afirmat Stroe. 

"Ne aflăm într-un context geopolitic extrem de complicat, unde pacea din Ucraina e o prioritate, mai ales într-o regiune a Europei precum cea din care facem parte, care se confruntă cu un sentiment general de nelinişte şi îngrijorare. De asemenea, Uniunea Europeana trece printr-un proces de reaşezare, de dialog şi negociere între statele membre. Este esenţial ca în acest context, interesele României să fie reprezentate de un viitor preşedinte cu relaţii şi anvergură internaţională. Preşedintele ţării este şeful diplomaţiei româneşti”,a  scrie Stroe pe Facebook.

”Mi s-ar părea ireal un scenariu în care să avem în fruntea ţării un om fără nicio relaţie cu vreun lider internaţional sau cu instituţii partenere. Nicuşor Dan este un om lipsit de anvergură politică internaţională, fără competenţe în zona relaţiilor internaţionale, fără nicio echipa cu parteneri politici la nivel european, care ar face din România un loc al autoizolării şi blocajelor de toate tipurile, exact aşa cum a făcut şi la Primăria Municipiul Bucureşti”, a mai explicat fostul purtător de cuvânt al PNL.

”Cum ar putea să reprezinte România pe plan extern un om care, timp de 5 ani cât a fost în fruntea unei capitale europene precum Bucureştiul, nu a avut nici dialog, nici iniţiativă, nici echipă? ”, a completat Stroe.

Mai multe articole despre:
nicusor dan politica internationala pnl atac