MENIU

Jurnalist de la Radio Europa Liberă, ucis în Afganistan. Avea doar 33 de ani

Un jurnalist de la Radio Europa Liberă a fost ucis în Afganistan

Jurnalistul Ilyas Dayee, care lucra la postul Radio Europa Liberă, a fost ucis și încă trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau a explodat, în provincia Helmand din sudul Afganistanului. Printre răniți se află fratele jurnalistului și un copil. Atacul nu a fost revendicat deocamdată. 

Dayee avea doar de 33 de ani, avea o fetiță și lucra pentru departamentul EL Radio Free Afghanistan, cunoscut pe plan local ca Radio Azadi. Autoritățile afgane au precizat că bomba a fost atașată de vehiculul său.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat implicarea acestora în atac, precizând că ”militanții vor investiga cazul”.

Atacul a fost condamnat ferm de președinția afgană, ONU și mai multe guverne occidentale.

”Suntem șocați și întristați să-l pierdem pe Mohammad Ilyas Dayee, un coleg curajos și devotat, care nu a precupețit niciodată nici un efort ca să poată relata din provincia lui natală, Helmand”, a declarat Daisy Sindelar, Președinta interimară a postului de radio.

Diplomatul american cu rangul cel mai înalt de la Kabul, Ross Wilson, a condamnat și el ferm uciderea jurnalistului.

”Este încă un atac împotriva libertății presei. Aceste atacuri împotriva jurnaliștilor trebuie să înceteze imediat”, a scris Wilson pe Twitter.

Ambasada Marii Britanii la Kabul a transmis, de asemenea, că este ”șocată și întristată de atacul oribil” și a cerut o investigație, iar ambasada daneză a spus că ”uciderea premeditată a jurnaliștilor în Afganistan este inacceptabilă.

Violențele din Afganistan continuă în ciuda negocierilor de pace începute, în septembrie, în Qatar. Până acum nu s-au înregistrat însă progrese majore. Conflictul intern din țară a fost declanșat la finalul anului 2001, după ce talibanii au fost înlăturați de la putere de forțele americane. Din cauza violențelor, zeci de mii de civili au fost nevoiți să-și părăsească locuințele. 

Pe 7 noiembrie, într-un atac asemănător a fost ucis un fost prezentator popular al postului afgan TOLO TV și doi civili. În mai, un reporter și tehnicianul unui post TV privat au fost uciși tot în Kabul, microbuzul televiziunii fiind aruncat în aer, amintește moldova.europalibera.org