MENIU

Un judecător important este acuzat de DNA că a primit mită obiecte de mobilier

<p>Magistraţi &icirc;n grevă</p>

Judecătorul Nicolae Stanciu, în prezent vicepreședinte al Curții de Apel Constanța, a fost pus sub acuzare de DNA pentru că ar fi primit ca mită obiecte de mobilier de la un om de afaceri, scrie Agerpres. 

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada noiembrie — decembrie 2012, când îndeplinea funcția de președinte al Curții de Apel Constanța, între Nicolae Stanciu și un om de afaceri a intervenit o înțelegere în baza căreia magistratul a primit foloase materiale pentru a ajuta la obținerea de soluții favorabile în cadrul litigiilor înregistrate sau care urmau să fie înregistrate pe rolul instanței. Foloasele materiale primite de magistrat au constat în obiecte de mobilier în valoare totală de 14.815 lei, folosite la amenajarea ultimului etaj al vilei sale.

Aceste obiecte de mobilier au fost livrate la locuința lui Nicolae Stanciu la data de 21 decembrie 2012. Protecția juridică oferită de magistrat a constat în ajutorul pe care acesta, ca președinte al Curții de Apel Constanța, urma să îl dea în pronunțarea unor soluții favorabile unei societăți deținute de omul de afaceri, în dosarele care urmau să se înregistreze pe rolul acelei instanțe, în legătură cu licitațiile la care a participat firma.

Această protecție s-a și concretizat în pronunțarea de către Nicolae Stanciu (împreună cu alți doi membri ai completului) a unei decizii prin care au fost respinse plângerile formulate de concurenții societății deținute de omul de afaceri în cadrul unei proceduri de achiziții publice.

Ca urmare a respingerii plângerilor formulate de concurenți, societatea omului de afaceri a câștigat o licitație cu valoarea de 21.023.335 lei, în detrimentul unei alte firme declarate câștigătoare anterior și care oferise o valoare mai mică. Potrivit procedurii reglementate de OUG nr. 34/2006, împotriva desemnării câștigătorului licitației de către autoritatea contractantă, ceilalți participanți pot face contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), decizia CNSC putând fi atacată la curtea de apel competentă. Decizia curții de apel este definitivă.