MENIU

Un joc-concurs original de educație civică, în trei şcoli din Ferentari

Un joc-concurs original de educație civică, în trei şcoli din Ferentari

Asociația easyECO implementează în perioada septembrie–decembrie 2018 ediția pilot a jocului-concurs de educație civică POLEIS. POLEIS este un joc original de educație civică, care își propune învățarea și exersarea de competențe-cheie civice, precum și implicarea civică în comunitate a elevilor din ciclul primar și gimnazial, prin latura sa interactivă, competitiv-ludică și practică.

Competiția Pilot se desfășoară în cartierul Ferentari din București, în cadrul a trei școli gimnaziale, Școala Gimnazială nr. 136, Școala Gimnazială „Petrache Poenaru” și Școala Gimnazială „Ion I.C. Brătianu”, unde peste 300 de elevi organizați în trei echipe concurente vor realiza diferite probe în vederea câștigării punctelor de victorie care le pot aduce la final trofeul Poleis 2018.

Platforma informatică Poleis (www.poleis.ro), dezvoltată ca parte a proiectului, este o resursă deschisă care se adresează profesorilor de educație civică, profesorilor-diriginți și comunităților din toată țara, care pot iniția și organiza concursul Poleis ca o competiție între clase sau școli.După încheierea ediției pilot, pe platformă va fi publicat un ghid de bune practici care îi va ajuta pe organizatorii jocurilor viitoare cu informații privind utilizarea platformei informatice, îndrumări și detalii tehnice pentru realizarea probelor.

Având în vedere că în România educația civică este o materie cu o istorie curriculara recentăși instabilă, și, implicit, cu o practică pedagogică redusă, proiectul își propune să vină în sprijinul cadrelor didactice prin dezvoltarea unui instrument original de educație civică non-formală. Ediția-pilot va urmări implicarea civică a elevilor din cartierul Ferentari, una dintre comunitățile urbane cele mai sărace din București, care se confruntă cu numeroase probleme și unde intervențiile-suport pentru educație reprezintă o nevoie majoră.

În jocul POLEIS, elevii-cetățeni, cu sprijinul coordonatorilor de școli și a cadrelor didactice, se vor organiza în Orașe și vor învăța despre primar și primărie, vor face campanii electorale în cadrul școlii pentru a alege primarii celor trei Orașe din joc și vor vota electronic pe platformă candidatul preferat. Prin intermediul probelor din concurs, elevii vor realiza activități practice vizând dobândirea unor competențe-cheie civice și implicarea civică în comunitate, precum: colectarea selectivă a materialelor reciclabile la clasă, realizarea unui „Muzeu al faptelor bune”, a unui performance artistic anti-discriminare, a unei demonstrații în cartier pentru conștientizarea nevoii de reducere a poluării, a unei expoziții de desene pe tema „Drepturile copilului”, a unui eveniment de public speaking ”Dați-mi voie să vorbesc!” și multe altele.De asemenea, elevii își vor putea testa cunoștințele și pe platforma electronică, unde vor avea de parcurs diverse infografice și de răspuns la întrebări pentru a câștiga puncte suplimentare de victorie pentru echipa lor.

Probele vor fi evaluate de către un juriu format din reprezentanți ai Organizatorului (Asociația EasyEco) și ai altor asociații și organizații care activează în domeniul promovării drepturilor omului, drepturilor și libertăților cetățenești, care promovează spiritul civic etc.