Un sat întreg a fost evacuat din cauza unei stânci pe cale să se prăbușească. Oamenii stăteau cu frica să nu cadă muntele pe ei
Un sat întreg din Elveția a fost evacuat din cauza unei stânci care este pe cale să se prăbușească. Locuitorii din Brienz au fost anunțați de autorități că trebuie să își facă bagajele și să plece imediat pentru că o alunecare de teren în regiune este iminentă.
Două milioane de metri cubi de rocă de pe muntele la poalele căruia este situat satul urmează să se desprindă și să se prăbușească peste casele oamenilor. Specialiștii spun că lucrul acesta se va întâmpla în câteva zile.
„Ar putea să se prăbușească pe bucăți, ceea ce ar fi soluția cea mai favorabilă pentru că nu ar afecta satul. Ar putea de asemenea să cadă complet, ceea ce ar fi dezastruos pentru sat. Ar putea afecta și chiar distruge satul,” a spus Christian Gartman, salvamontist Albula.
Ordinul de evacuare nu a fost însă o surpriză totală pentru cei aproximativ 70 de locuitori rămași. Satul însuși este construit pe un teren care a început să alunece spre vale. Localnicii se obișnuiseră deja cu bolovanii care cădeau peste grădinile lor, iar geologii au avertizat că mișcarea rocilor se accelerează.
„Este o mare sarcină pentru întreaga comunitate. Până la urmă, este vorba despre evacuarea unei întregi localități,” a spus Daniel Albertin, primarul localității Brien.
Celor mai mulți dintre ei li s-a oferit cazare în satele vecine, însă oamenii spun că aceasta nu este o soluție permanentă și nici una ușoară. Localnicii speră să poată să se întoarcă la casele lor, însă nimeni nu știe dacă acestea vor mai fi în picioare.