Un grup de miliardari a înghițit subvențiile UE pentru agricultură. Cum ajung sumele mari de bani tot la marii bogați
În grup de miliardari sunt cei mai buni profitatori ai subvențiilor UE pentru agricultură în perioada 2018-2021, inclusiv fostul prim-ministru ceh Andrej Babiš și omul de afaceri britanic Sir James Dyson, în timp ce multe ferme mici se luptă să supraviețuiască și mii de ferme s-au închis, scrie The Guardian într-o anchetă amplă.
În acea perioadă, UE a acordat companiilor din grupul de miliardari menționat subvenții generoase pentru agricultură în valoare totală de 3,3 miliarde de euro, potrivit ultimelor date oficiale ale statelor membre UE. Printre cei 17 miliardari, beneficiarii finali ai subvențiilor, se numără Babis, care a fost achitat de fraudă legată de subvenții în februarie, magnatul britanic Dyson, care a pledat pentru ieșirea Marii Britanii din UE și a cărui companie a primit fonduri UE înainte de Brexit, precum și investitorul chinez Guangchang Guo.
Pe lista beneficiarilor apar nume care în 2022 figurau în topul celor mai bogați oameni, publicat de Forbes, iar unii au militat pentru Brexit sau aveau o părere bună despre Vladimir Putin. Câteva exemple:
- Andrej Babiš, fostul prim-ministru ceh care a fost achitat în februarie de acuzații de fraudă cu subvenții agricole;
- James Dyson, magnatul britanic al aspiratoarelor care a susținut că Marea Britanie trebuie să părăsească UE și a cărui companie a primit plăți înainte de Brexit;
- Guangchang Guo, un investitor chinez care deține clubul englez de fotbal Wolverhampton Wanderers:
- Clemens Tönnies, magnatul german al cărnii care a recunoscut că "s-a înșelat" în privința lui Vladimir Putin în 2022;
- Anders Holch Povlsen, susținător danez al naturii, proprietar de terenuri în Marea Britanie;
- Kjeld Kirk Kristiansen, om de afaceri danez, fost președinte și CEO al producătorului de jucării Lego.
"Este o nebunie. Marea majoritate a fermierilor se luptă să-și câștige existența", a spus Benoît Biteau, fermier francez și europarlamentar pentru Verzi.
S-a ajuns în această situație deoarece Uniunea Europeană acordă fermierilor aproximativ o treime din întregul său buget prin politica sa agricolă comună (PAC), care distribuie fondurile în funcție de suprafața de teren deținută de fiecare fermier, fără a lua în considerare nevoile reale de sprijin.
Cu toate acestea, din cauza regulilor stricte de confidențialitate, a cerințelor reduse de transparență și a structurilor complexe deținute de companii, devine dificil să se afle cine primește aceste fonduri.
Într-un studiu comandat în 2021 de comisia de control bugetar a Parlamentului European, cercetătorii de la Centrul pentru Studii de Politică Europeană (CEPS) au constatat că, în prezent, este practic "imposibil" să se identifice cu certitudine cei mai mari beneficiari finali ai finanțării UE.
Cu toate acestea, din cauza regulilor stricte de confidențialitate, a cerințelor reduse de transparență și a structurilor complexe deținute de companii, devine dificil să se afle cine primește aceste fonduri.
Într-un studiu comandat în 2021 de comisia de control bugetar a Parlamentului European, cercetătorii de la Centrul pentru Studii de Politică Europeană (CEPS) au constatat că, în prezent, este practic "imposibil" să se identifice cu certitudine cei mai mari beneficiari finali ai finanțării UE.