MENIU

Descoperire șocantă. Afganul căzut din avion, de la sute de metri, era fotbalist de națională

Momentul tragic a șocant întreaga lume

Sfârșit tragic pentru un fotbalist al naţionalei de tineret a Afganistanului. Sportivul a fost cel a cărui cădere, de la sute de metri, dintr-un avion care decola din Kabul, a fost filmată și a îngrozit o lume întreagă. Anunţul a fost făcut chiar de agenţia afgană de presă Ariana, citată de Reuters.

Agenția a precizat că Zaki Anwari a căzut dintr-un avion Boeing C-17 al armatei americane, iar decesul său a fost confirmat de Direcţia Generală a Sportului.

Cel mai probabi, sportivul în vârstă de 19 ani a căzut pentru că nu s-a mai putut ține de elemetele din exterior ale aeronavei militare, de care s-a agățat la decolare.