Un fost şef al CNADNR a murit. Abia eliberat din închisoare, a făcut infarct!
Dorin Gavril Debucean, fostul director orădean al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), între 2007-2008 în guvernarea Tăriceanu, a murit, duminică seara, după ce a suferit un atac de cord în locuinţa sa din Oradea.
Medicii Serviciului de Ambulanţă al judeţului Bihor au fost solicitaţi de familia lui Debucean în jurul orei 18.30 şi au încercat să îl resusciteze timp de o oră, dar fără succes, astfel că au fost obligaţi să-i constate decesul.
În vârstă de doar 50 ani, Dorin Gavril Debucean fusese eliberat condiţionat în această vară, după ce a executat o parte din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni la care fusese condamnat într-un dosar al DNA.
Lui Debucean i s-a reproşat că, în perioada în care a fost director al CNADNR, a aprobat şi efectuat mai multe plăţi preferenţiale către sucursala din Oradea a unei societăţi comerciale din Budapesta, dar şi că, în cursul anului 2008, a dispus vânzarea din patrimoniul companiei a unui teren în suprafaţă de 38.000 mp situat în Oradea şi a unor construcţii situate în Cluj-Napoca şi Feleac, judeţul Cluj, către o firmă orădeană, în schimbul sumei de 4.146.918 lei (1.115.702 euro), jumătate din valoarea reală a imobilelor.
Abia eliberat, Debucean a fost trimis din nou în judecată, săptămâna trecută, tot într-un dosar al DNA, acuzaţia fiind de abuz în serviciu în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave şi un prejudiciu de 8.761.387 lei adică aproximativ 1,9 milioane de euro în dauna CNADNR, scrie ebihoreanul.ro.
Potrivit DNA, fostul director al CNADNR ar fi încheiat cu un avocat clujean două contracte de consultanţă juridică care prevedea că dacă CNADNR reziliază unilateral actul va fi obligată la penalităţi. În 2010, după plecarea lui Debucean de la conducerea CNADNR, noul manager a şi reziliat contractul, moment în care un executor judecătoresc a blocat conturile companiei şi a transferat penalităţile în contul avocatului.