MENIU

Incredibil! Un fost polițist a murit în fața medicului, în cabinet

Un pensionar din cadrul MAI a suferit, luni dimineață, un infarct chiar în cabinetul medical al Poliției.

Bărbatul, în vârstă de 83 de ani, venise la cabinetul medical pentru a-şi lua reţeta, care era tocmai pentru o serie de afecţiuni cardiace. La un moment dat însă, în timp ce se afla în sala de aşteptare, acestuia i s-a făcut rău și, la scurt timp, s-a prăbușit.

Conform monitorulbt.ro, cadrele medicale din cabinet au sunat la 112 și au început manevrele de resuscitare.

La fața locului au ajuns și cei de la Ambulanță, care l-au intubat imediat și l-au conectat pe acesta la aparatele de monitorizare, începând manevrele de masaj cardiac. De asemenea, a fost transportat la Urgențe, fiind predat în curs de resuscitare.

Din nefericire, manevrele au fost fără rezultat, medicii declarând, ulterior, decesul.