Un elev din Capitală a fost ministru al Apărării pentru o zi
Deşi are doar 18 ani şi nu a absolvit încă liceul, un tânăr din Capitală a devenit ministrul Apărării Naţionale. Elevul a fost primit la MapN de către Garda de Onoare, a inspectat departamentele ministerului şi a făcut declaraţii de presă.
Mihai Mancaş, elev în clasa a 12-a la Colegiul Sfântul Sava din Capitală, a ascultat, cu ochii în lacrimi, intonarea imnului naţional.
La prima oră a dimineţii, când a ajuns la birou, tânărul a primit raportul chiar de la Mircea Duşa, adevăratul ministru al Apărării.
Dacă ar avea putere de decizie, "ministrul de ocazie" ar interveni pentru obţinerea de fonduri ca să doteze Armata.
Ministrul Apărării a apreciat activitatea tânărului şi i-a dat un cadou.