MENIU

Un elev de 17 ani s-a sinucis în liceul unde învăța. Caz șocant în România

Un elev de 17 ani s-a sinucis, vineri, într-un liceu din Miercurea Ciuc. Șocant nu este doar locul ales, ci și maniera în care tânărul s-a sinucis: și-ar fi băgat singur cuțitul în inimă.

Scene înfiorătoare s-au petrecut într-un liceu din Miercurea Ciuc! Un elev de 17 ani s-a sinucis într-o sală în care învăța. Medicii și polițiștii sosiți în urma apelului făcut la serviciul unic de urgență au fost șocați când i-au văzut trupul tânărului.

Potrivit IPJ Harghita, polițiștii au intervenit astăzi după ce au fost sesizați cu privire la o tentativă de sinucidere, comisă în incinta unui liceu din Miercurea Ciuc.

Ajuns la faţa locului, echipajul medical a constatat că elevul era decedat, căzut cu faţa în sus şi avea o plagă înţepată la nivelul inimii.

Tânătil elev era în clasa a 12-a şi era cazat la căminul Liceului Octavian Goga, iar trupul neînsufleţit a fost găsit de colegii lui în sala de lectură, conform Realitatea de Harghita.

Incidentul a fost raportat la 112, astăzi, în jurul orei 14.40. Iniţial a fost transmis ca o tentativă de suicid, în apel spunându-se că liceanul şi-ar fi tăiat venele.

"Când a ajuns acolo, ambulanţa cu medic a constatat că e adevărat că e vorba de o sinucidere, era o plagă înţepată, hemitorace stâng, la nivelul inimii. În sala de meditaţii, era căzut pe spate. Rigiditatea cadaverică era instalată, înseamnă că de câteva ore s-a produs tragedia. Medicul nu a putut decât să constate decesul", a declarat şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita, potrivit Agerpres.

Adolescentul elev în clasa a XII-a, locuia în internat și, deocamdată, nu se știe motivul care l-a determinat să își pună capăt zilele. Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările în acest caz.

Mai multe articole despre:
elev sinucidere