MENIU

Un elefant a înotat în mare 16 km și a fost salvat in extremis de paza de coastă

Elefant norocos

Aventură mai puțin obișnuită a unui elefant, pe coastele statului Sri Lanka. Elefanții sunt buni înotători, dar curenții foarte puternici l-au pus în dificultate pe unul dintre curajoșii care au vrut să treacă de la o insulă la alta.

Paza de coastă din Sri Lanka a descoperit uriașul mamifer la o distanță de peste 16 km de țărm și a declanșat de urgență o operațiune de salvare, potrivit CBS Morning.

Elefantul a fost legat cu sfori de o echipă de scafandri și apoi tras către țărm. Animalul dădea semne de oboseală și își ține cu greu trompa deasupra apei.

Operațiunea de salvare a durat aproape 12 ore, dar s-a încheiat cu succes!

Mai multe articole despre:
elefant elefanţi