MENIU

Un deţinut român s-a sinucis într-un penitenciar din Italia

Un deţinut român aflat în arest preventiv pentru ameninţare s-a sinucis într-un spital-penitenciar situat în apropiere de Bologna, în nordul Italiei, anunţă surse citate de publicaţia italiană Il Resto del Carlino.

V.M., un român în vârstă de 28 de ani, s-a spânzurat miercuri seară în spitalul Penitenciarului Dozza, situat la periferia oraşului Bologna.

Corpul neînsufleţit al românului a fost găsit de un coleg care tocmai revenea în celulă.

Personalul medical a încercat în zadar resuscitarea românului. Procurorii italieni anchetează circumstanţele producerii incidentului.

Românul fusese reţinut luni dimineaţă, sub acuzaţia de proferare de ameninţări, iar justiţia italiană aprobase plasarea sa în arest preventiv. Bărbatul finalizase în decembrie 2015 o altă pedeapsă cu închisoarea, care durase opt luni.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
Italia închisoare sinucigaş sinucidere