MENIU

Un deţinut din Penitenciarul Bârcea Mare a evadat. Iată cum a fost posibil acest lucru

Un deținut de la Penitenciarul Bârcea Mare, de lângă Deva, a evadat miercuri de la un punct de lucru al unei societăți comerciale la care fusese repartizat să muncească, bărbatul fiind prins, după trei ore și jumătate, de personalul închisorii, în localitatea Batiz, la circa 20 de kilometri distanță de locul incidentului.

"Deținutul a fost identificat și reținut pe raza localității Batiz, din județul Hunedoara, de către angajați ai penitenciarului. În urma acestui eveniment va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva pentru comiterea infracțiunii de evadare, precum și comisia de disciplină din cadrul penitenciarului pentru săvârșirea abaterii disciplinare de părăsire a punctului de lucru", a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, inspector principal Florin Berar, citat de Agerpres.

De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus începerea unei anchete administrative care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului.

Bărbatul în vârstă de 22 de ani este din localitatea Moșna, județul Sibiu, și a fost condamnat definitiv la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. El își ispășea pedeapsa în regim de detenție deschis, iar locul în care muncea era fără pază.

Înainte de evadare, deținutul fusese programat să apară, în luna septembrie, în fața comisiei pentru liberări condiționate.