Un deținut a evadat în Timișoara. Poliția în alertă
S-a dat alarma vineri după-amiază la Timișoara, după ce un deținut care era încarcerat în regim semi-deschis la Penitenciarul Popa Șapcă a evadat de la un punct de lucru din sudul orașului.
Bărbatul în vârstă de 42 de ani lucra pe strada Cehov, aflată în zona Calea Șagului, iar lipsa sa a fost observată în timpul unui control de rutină, scrie Realitatea de Timis.
Imediat s-a dat alarma, iar polițiștii din oraș au început să îl caute. La scurt timp, omul a fost găsit în apropierea punctului de lucru și a încercat să scape de polițiștii care l-au reperat.
Oamenii legii l-au somat, iar deținutul s-a predat, a fost încătușat și dat pe mâna gardienilor penitenciarului.
Acesta este al doilea deținut în decurs de numai o lună care dispare de la un punct de lucru din Timișoara. Primul a evadat în 12 iulie și nici până acum nu a fost prins.
Mai multe articole despre:
deţinut evadat