MENIU

Un deputat PNL îi cere șefului liberalilor teleormăneni, Eugen Pîrvulescu, să se autosuspende, pe fondul unei anchete DNA

Florin Cîțu și Eugen Pîrvulescu

Deputatul PNL de Iași, Alexandru Cociș, îi cere public șefului PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, să se autosuspende din funcție, după ce la finalul lunii trecute a fost pus sub control judiciar, fiind inculpta de DNA că a trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță Teleroman.

"Am aşteptat câteva zile. Am aşteptat o săptămână. Am aşteptat două săptămâni. Nu s-a ȋntâmplat nimic, nu s-a sesizat nimeni. Drept urmare, pe această cale, ȋn calitate de deputat al PNL Iași, ȋi solicit public domnului Eugen Pîrvulescu să se autosuspende din funcția de președinte al PNL Teleorman. Pîrvulescu se află din data de 22 iulie sub control judiciar, inculpat într-un dosar DNA ȋn care este acuzat că a trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță Teleroman", a scris pe o rețea de sociallizare Alexandru Cociș.
 
Parlamentarul și-a justifiat gestul prin faptul că electoratul îi judecă aspru pe politicienii care fac naveta între tribunal și partid. "Uman sunt alături de Eugen Pȋrvulescu şi am ȋncredere că, dacă este nevinovat, va reuşi să probeze asta ȋn faţa instanţei de judecată, dar situaţia sa juridică nu poate afecta imaginea PNL. Într-o situație similară, preşedintele PNL Iași, (...) a anunțat, pe 28 aprilie, că a fost informat de DNA că are calitate de inculpat ȋntr-un dosar şi s-a autosuspendat din funcţie.
 
”Sunt nevinovat și am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest normal să mă autosuspend din funcția de președinte al PNL Iași”, a declarat Costel Alexe la acea dată. S-a autosuspendat şi nu a candidat pentru nicio funcţie ȋn alegerile interne din data de 3 iulie.
 
La vremea respectivă, Florin Cîţu a calificat decizia colegului meu de la Iaşi drept ”uşor tardivă”, deşi a fost luată în aceeași zi cu anunțul făcut de DNA. Acum, Florin Cîțu l-a felicitat pe Eugen Pîrvulescu pentru faptul că îl sprijină la șefia partidului. De ce această dublă măsură?
 
Aştept decizia domnului Pȋrvulescu de autosuspendare din funcţia de preşedinte al PNL Teleorman. Aştept consecvenţă", a scris deputatul ieșean.