MENIU

A murit un cunoscut jurnalist britanic

A murit un cunoscut jurnalist

Jurnalistul şi diplomatul britanic John Freeman, cunoscut pentru seria de interviuri "Face to face" difuzată de BBC, a murit, sâmbătă, la vârsta de 99 de ani, transmite Mediafax.

John Freeman a fost decorat pentru participarea la Al Doilea Război Mondial, a fost director editorial al revistei New Statesman, deputat în Parlamentul britanic din partea Partidului Laburist, înalt reprezentant al Marii Britanii în India, ambasador al Marii Britanii la Washington şi preşedinte al London Weekend Television, informează bbc.com.

Interviurile "Face to Face" difuzate de BBC au inclus întrevederi cu personalităţi ca Martin Luther King, Bertrand Russell şi Stirling Moss.

Freeman a fost deputat de Watford în perioada 1945-1955, şi a susţinut primul discurs în Camera Comunelor (camera inferioară a Parlamentului britanic, n.r.) pe 16 august 1945. A luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial.

John Freeman a intervievat multe personalităţi în cadrul emisiunii "Face to Face" difuzate de BBC în perioada 1959 - 1962. Stilul său era unul direct.

În încheierea unui interviu cu Tony Hancock, în 1960, Freeman i-a spus actorului de comedie: "Mă întreb dacă chiar obţii foarte mult pentru tine din triumfurile tale. Ai maşini pe care nu le conduci, starea ta de sănătate nu e foarte bună... ai bani pe care nu prea poţi să-i cheltui, îţi faci griji pentru greutatea ta. Întrebarea pe care vreau să ţi-o pun în final este: Ai putea să te opreşti mâine dacă ai vrea, eşti destul de bogat să o duci bine pentru restul zilelor tale. Spune-mi de ce continui".

Hancock, care s-a sinucis în 1968, a răspuns: "Pentru că mă fascinează, pentru că iubesc ce fac şi pentru că este întreaga mea viaţă".

Potrivit unui articol publicat în anul 2013 în revista New Statesman, Freeman considera că este "extrem de obositor" să fie tratat ca o celebritate ca urmare a interviurilor "Face to Face".

Mai multe articole despre:
jurnalist diplomat necrolog a murit