MENIU

Un costum gonflabil, posibila cauză a unui focar masiv de Covid-19 dintr-un spital din SUA

Un costum gonflabil, posibila cauză a unui focar masiv de Covid-19 dintr-un spital din SUA

O anchetă de amploare la centrul Kaiser Permanente din San Jose, lângă San Francisco, este în desfășurare pentru a stabili cauza unui focar masiv de Covid-19. Prima ipoteză este că virusul s-ar fi răspândit prin intermediul unui costum gonflabil în formă de brad, purtat de unul dintre angajați de Crăciun. 

Este vorba despre ”un pom de Crăciun gonflabil inocent, cu un zâmbet mare și un nas roșu mare”, dar care avea un ventilator care făcea costumul să rămână umflat, lucru car ar fi putut  contribui la răspândirea picăturilor încărcate cu virus în aerul camerei de urgență.

Orice posibilă expunere la coronavirus ”ar fi complet neintenționată și accidentală, întrucât persoana nu avea simptome de Covid și căuta doar să sporească moralul celor din jur într-un moment foarte stresant”, a declarat purtătoarea de cuvânt a spitalului, citată de hotnews.

După evenimentul respectiv, cel puțin 44 de angajați ai centrului au fost testați pozitiv, iar unul a decedat. Victima era un lucrător administrativ în departamentul de urgență, potrivit presei locale. Un angajat al spitalului a declarat însă că focarul ar fi putut fi cauzat de îngrijirea respiratorie efectuată într-o cameră care nu a fost concepută în acest scop.

Focarul a izbucnit în condițiile în care o parte dintre angajații centrului primiseră deja prima doză a vaccinului anti-Covid. Pentru a produce suficienți anticorpi care să lupte cu infecția, organismul are însă nevoie de aproximativ două săptămâni. Reprezentanții Kaiser Permanente au anunțat astfel că angajații care au primit prima injecție cu mai puțin de zece zile înaintea evenimentului nu ar fi fost imunizați în ziua expunerii lor la coronavirus.

După confirmarea focarului, spitalul a oferit teste rapide tuturor angajaților săi și a făcut o dezinfecție amănunțită a secției de urgență.

California este unul dintre cele mai afectate state americane, cu peste 21.500 de pacienți internați. La nivelul SUA, cea mai afectată țară din lume de pandemie, bilanțul depășește 21,1 milioane de infectări și 360.545 de decese.