MENIU

Un copil de 3 ani, accidentat MORTAL, la Brăila - Șoferul, care a încercat să șteargă urmele, REȚINUT

Un copil de 3 ani, accidentat MORTAL, la Brăila - Șoferul, care a încercat să șteargă urmele, REȚINUT

Un copil de 3 ani a fost accidentat mortal, pe o stradă din Brăila. Șoferul a încercat inițial să șteargă urmele și chiar a pus la volan o altă persoană pentru că el avea suspendat permisul de conducere.

Astăzi, 6 septembrie a.c., Poliția Municipiului Brăila a efectuat percheziții domiciliare în municipiu, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, constând în aceea că, la data de 26 august a.c., o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, ar fi condus un autoturism pe strada Cărămidari, din municipiu și ar fi accidentat un minor, de 3 ani, care a decedat. 

Aceasta a fost testată cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv. 

În urma analizelor efectuate de către I.M.L. Iași, rezultatul a infirmat faptul că se afla sub influența substanțelor psihoactive. 

În urma probatoriului administrat de polițiști și a cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a stabilit faptul că, la data de 26 august a.c., în momentul producerii evenimentului rutier, la volanul autoturismului s-ar fi aflat un bărbat, de 40 de ani, din Brăila, ce are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Bărbatul în cauză a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la data de 7 septembrie a.c. Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere legală, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Mai multe articole despre:
copil accident braila