MENIU

Un copil de 2 ani a murit într-un incendiu într-o comună din Suceava

Sursa foto: Arhivă

O tragedie a avut loc, marți, într-o comună din Suceava. Un copil de 2 ani din satul Pâraie a murit după ce bucătăria de vară în care dormea a fost cuprinsă de flăcări.

Copilul se afla acolo singur, relatează Monitorul de Suceava.

La fața locului au ajuns destul de rapid două autospeciale ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mălini, dar nimeni nu a avut curajul să se bage pentru a-l salva pe copilaș.

După ce incendiul a fost lichidat, s-a intrat în bucătăria de vară care a ars, unde s-a găsit corpul carbonizat al micuțului.

La fața locului au mai ajuns și pompierii militari din Fălticeni, precum și o ambulanță, dar, din păcate, nu au mai avut ce face.

„E o tragedie pentru întreaga comunitate. Ne vom implica să ajutăm familia și cu înmormântarea, și cu refacerea bucătăriei. Nici nu știi ce să mai spui în momente de acestea”, a arătat Petru Nistor, primarul comunei Mălini.

Pompierii urmau să stabilească în ce condiții s-a produs incendiul.

Mai multe articole despre:
incendiu suceava copil mort suceava