Un copil de 13 ani, salvat miraculos de la înec - A fost resuscitat și transportat de urgență la spitalul din Piatra Neamț
Un copil de 13 ani a ajuns în stare gravă după ce s-a scăldat într-o fostă balastieră. El a fost la un pas de înec însă a răspuns la manevrele de resuscitare și a fost transportat de urgență la spitalul din Piatră Neamț.
În jurul orei 14:15, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați pentru căutarea unei persoane dispărută, posibil înecată, în comuna Săvinești.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială complexă pentru intervenție, o autospecială pentru scafandri cu o barcă și o ambulanță SMURD TIM.
Pompierii au scos din apă, în jurul orei 14:45 (dintr-o captare de apă a unei foste balastiere din localitate), un băiat de aproximativ 13 ani.
Copilul a fost preluat de membrii echipajului SMURD TIM, care au început imediat efectuarea manevrelor de resuscitare.
Din fericire, pacientul a raspuns manevrelor de resuscitare (în jurul orei 15:45) și a fost transportat la UPU Piatra Neamt de catre echipajul TIM.