MENIU

Un copil de 10 ani a murit într-un accident în Timișoara - Cum s-a petrecut tragedia

Tragedie petrecută în Timișoara: Un copil de 10 ani a murit, sâmbătă seară, după ce a fost călcat de o mașină.

Un copil în vârstă de 10 ani, care traversa strada printr-un loc nepermis, în Timişoara, a fost accidentat mortal, sâmbătă seară, de o maşină care circula regulamentar. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi nu consumase alcool. Poliţiştii au întocmit un dosar penal.

 Accidentul s-a petrecut la ieşirea din Timişoara, pe strada Polonă, în jurul orei 18.15, potrivit Opinia Timișoarei
 
”Poliţiştii au constatat că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a condus un autoturism pe strada Polonă din municipiul Timişoara, dinspre localitatea Utvin spre strada Ovidiu Cotruş, iar la un moment dat a surprins şi accidentat un pieton, care se afla angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis. În urma impactului, din nefericire, pietonul (un băiat în vârstă de 10 ani) a decedat”, a transmis IPJ Timiş.
 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 
 
Conform procedurilor, în cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier.