MENIU

Un copil de 10 ani a fost prins de Poliție în timp ce conducea o mașină în Găești. Cu două zile înainte un alt copil de 12 ani a fost prins în localitate

Copil la volan

Situație halucinantă în Găești unde la distanță de doar câteva zile au fost prinși în trafic copii la volan.

Un copil de 10 ani a fost depistat în trafic de poliţişti conducând o maşină în localitatea Voia şi în autoturism mai era un copil, de 11 ani, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.

"La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 16,27, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au oprit pentru control, pe raza localităţii Voia, un autoturism. La volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un minor de 10 ani, din localitate, iar ca pasager în autovehicul a fost identificat un alt minor, de 11 ani", precizează IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.

În urmă cu trei zile, în aceeaşi localitate a fost prins la volan un copil de 12 ani, tot la un control în trafic.

Un copil de 12 ani a fost prins în trafic de poliţişti la volanul unui autoturism, a informat sâmbătă seara IPJ Dâmboviţa.  

"La data de 25 februarie, în jurul orei 20,55, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au oprit pentru control, pe DJ 702A, în localitatea Voia, un autoturism. La volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un minor de 12 ani, din localitate, iar ca pasageri în autovehicul au fost identificaţi alţi doi minori, de 13 şi 14 ani", a precizat IPJ Dâmboviţa.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor.

 

Mai multe articole despre:
politia copil la volan gaesti