Un copil de 1 an a murit într-un accident auto - Șoferul mașinii în care se afla era bea și nu avea carnet
Un copil de aproape doi ani, ţinut în braţe de mama sa, pe bancheta din spate, a murit, după ce mașina în care se aflau, condusă de tatăl baut al micuțului, s-a izbit de un cap de pod, în Dâmbovița. Șoferul de 37 de ani, avea permisul suspendat. În accident, au mai fost rănite alte trei persoane care au ajuns la spital în stare gravă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru conducere fără permis.
Un bărbat băut şi cu permisul suspendat a intrat cu maşina într-un cap de pod, joi, pe un drum judeţean, iar un copil de un an ţinut în braţe de mama sa pe bancheta din spate a autovehiculului a murit, informează IPJ Dâmboviţa.
În accident au mai fost răniţi şoferul şi alţi doi pasageri. "În urma deplasării la faţa locului şi din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Aninoasa, ar fi condus un autoturism, pe DJ 717, în localitatea Viforâta, moment în care ar fi intrat în coliziune cu capul de pod din dreptul unui imobil şi, ulterior, s-ar fi răsturnat pe carosabil. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul unui minor de un an şi 9 luni, care ar fi fost transportat pe bancheta din spate şi ar fi fost ţinut în braţe de mama acestuia, dar şi rănirea conducătorului auto şi a altor doi pasageri", precizează IPJ Dâmboviţa.
În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie Agerpres. Totodată, poliţiştii au stabilit că şoferul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în perioada 28.06-26.08.2023. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.