Un consilier onorific din Ministerul Sănătății, nevoit să părăsească funcția din cauza unei boli grave
Un consilier onorific în Ministerul Sănătăţii, Mihăiţă Bariz, şi-a anunţat sâmbătă demisia, din cauza unei afecțuni care necesită tratament în străinătate. Consultantul a precizat că are fibroză chistică, o boală care afectează grav plămânii și va fi nevoit să plece din ţară pentru tratament. De altfel, Bariz a percizat că România nu le la dispoziţia medicamente bolnavilor cu această afecţiune.
„La Ministerul Sănătăţii a fost o experienţă frumoasă, în care am cunoscut oameni buni si frumoşi dar care nu sunt lăsaţi sa facă lucruri deoarece deciziile cele mai importante atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru pacienţi sunt la anumiţi funcţionari publici”, a afirmat fostulul consilier din MS.
La 21 de ani, Mihăiţă Bariz suferă de fibroză chistică, iar o perioadă de timp respiraţia lui a depins de un concentrator de oxigen şi urma să fie supus unui transplant de plămâni deoarece plămânii lui funcţionau în unele situaţii la capacitatea de 21%, după cum el însuşi a mărturisit public, potrivit news.ro..
În februarie, în urma donaţiilor făcute de 4.000 de oameni, tânărul a reuşit să-şi cumpere un tratament în urma căruia a ajuns „omul care poate alerga liber, poate juca fotbal şi care poate avea un job normal ca toţi ceilalţi”, el explicând că funcţia plămânilor săi a atins aproape 60% în doar 3 luni de la administrare.
Acum, a decis să renunţe la funcţia onorifică din Ministerul Sănătăţii după ce a constatat că pacienţii români care suferă de aceeaşi afecţiune ca a sa nu beneficiază de tratament.
„Ţin să anunţ încheierea activităţii mele de la Ministerul Sănătăţii (...) am luat această decizie datorită situaţiei mele medicale în care, cu toate rezultatele fabuloase ale noului medicament, el nu a putut fi adus în timp util pentru pacienţii cu fibroză chistică din România. Pe data de 15.06 sunt nevoit să părăsesc Romania pentru un timp deoarece în septembrie voi rămâne fără tratamentul pe care mi l-am achiziţionat datorită societăţii civile. (...) Funcţionari publici ce nu pot fi demişi atat de uşor pe cat se crede, si da, sunt si excepţii, sau mai bine spus o singură excepţie pe care am remarcat-o eu”, a scris Bariz pe Facebook.