Un colonel rus avertizează că armata lui Putin e condamnată: 50% din echipamente sunt inutilizabile
Un fost locotenent-colonel rus a vorbit despre situația armatei lui Putin și a dezvăluit că aceasta este departe de a avea orice șansă de a câștiga războiul împotriva a ceea ce el consideră a fi acum cea mai puternică armată profesionistă din Europa. Serghei Guliaev, care a servit doi ani în Afganistan și a făcut parte din brigada 58, a spus că armata rusă are probleme majore și că înfrângerea este inevitabilă.
Serghei Guliaev, care a servit doi ani în Afganistan și a făcut parte din brigada 58, a dezvăluit că numărul uriaș de victime, mai mare cu zece ori decât cele din războiul din Afganistan, sugerează ineficiența armatei ruse în lupta reală.
Pe de altă parte, fostul ofițer rus l-a lăudat și pe șeful militar al Ucrainei, generalul Valeri Zalujnîi, spunând că armata sa luptă „de zece ori mai inteligent” decât rușii.
„Valeri Zalujnîi acționează de 10 ori mai inteligent decât Gherasimov (șeful armatei ruse). „El încearcă să salveze viețile oamenilor săi, ceea ce este cel mai important lucru. Îl aplaud pentru că nu-și sacrifică trupele în atacuri nesăbuite și pentru că acționează treptat și corect" a spus fostul ofițer într-un interviu pentru express.co.uk.
Cu toate acestea, Guliaev a recunoscut că armata Ucrainei are nevoie de avioane de vânătoare precum F16 și artilerie cu rază lungă de acțiune înainte de a putea realiza progrese semnificative prin liniile defensive puternic fortificate ale Rusiei.
Câți bani bagă Vladimir Putin în mașinăria de război trimisă pe frontul din Ucraina
Guliaev a remarcat faptul că degradarea și disfuncționalitatea din armata lui Putin sunt o condamnare sigură la înfrângerea militară. Acesta a studiat achizițiile făcute de armata rusă în 2021 și a descoperit o lipsă totală de investiții în echipamente noi, o problemă majoră pentru o armată care se pregătește de război. În 2021 doar 421 de echipamente noi au fost livrate, către infanterie, aviație și marina, ceea ce atrage atenția ca este puțin în comparație cu numărul mare de personal și echipamente vechi și depreciate de care dispun și care nu mai sunt utile în astfel de situații.
Fostul locotenent-colonel a spus că ține în mod regulat legătura cu prietenii care luptă în Ucraina. Un ofițer superior dintr-o unitate de recunoaștere i-a dezvăluit că a primit zece vehicule blindate, iar dintre acestea doar cinci erau capabile să se deplaseze pe șosea, ceea ce înseamnă că 50 % din echipament nu putea fi folosit.
Fostul ofițer rus a mai spus că nu au fost efectuate lucrări de întreținere sau reparații la aceste echipamente și nici nu au primit între timp piese de schimb sau echipamente noi. Guliaev a pus în seama corupției galopante din rândul conducerii militare și politice a Rusiei starea de disfuncționalitate și dezorganizare a armatei.
„Prigojin, Ggerasimov și Șoigu au furat bani și au subminat armata și, bineînțeles, Putin își primește partea lui", a explicat el.
El a insistat că, dată fiind starea în care se află, armata lui Putin nu are nicio șansă să recâștige inițiativa.
„Armata rusă nu era într-o formă potrivită să ducă un război de o asemenea amploare. Din fericire, totul este în avantajul Ucrainei. În Ucraina, Rusia se confruntă cu o populație motivată, cu o armată profesionistă care este acum, în opinia mea, cea mai puternică din Europa. Apoi, aveți tot sprijinul militar din partea Europei. Totodată, armata rusă luptă pe un front de aproape 1.000 km lungime, cu aproximativ 300.000 de soldați. ”, a adăugat el.
Putin a vorbit la telefon cu Erdogan și va merge în Turcia - Ce au discutat cei doi șefi de stat
Deși s-a bucurat de sprijinul total al guvernului și al forțelor sale de securitate, precum și al majorității liderilor și comunităților locale, armata lui Putin nu au reușit să câștige războiul, pierzând aproximativ 15.000 de soldați pe parcursul a zece ani de lupte.
„Așadar, când ne raportăm la un front de 1.000 km, împărțindu-l la numărul de soldați - și nu toți sunt pe linia frontului, unii sunt în spate - îți poți face o idee despre câți oameni pe kilometru apără de fapt frontul. Pentru a ataca ai nevoie de un raport de 3:1 în favoarea ta. Pentru a lua cu asalt un oraș trebuie să fie de 10:1. Armata rusă nu poate mobiliza acest nivel de forțe", a mai spus Guliaev.