Un cioban şi-a ucis în bătaie colegul, apoi a fugit. Unde l-au găsit polițiștii
Un cioban în vârstă de 25 de ani, din Pieleşti, acuzat că şi-a ucis în bătaie un coleg, în vârstă de 38 de ani, a fost prins de poliţiştii doljeni, în cursul zilei de duminică.
Bărbatul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun, scrie realitateadecraiova.net.
Potrivit poliţiştilor, în noaptea de 13 spre 14 septembrie, între victimă şi tânărul de 25 de ani, din Pieleşti, angajat la aceeaşi stână, ar fi avut loc o altercaţie fizică.
"Având în vedere cele constatate, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, cercetările fiind preluate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Întrucât tânărul de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei se sustrăgea cercetărilor a fost solicitat și sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
Suspectul a fost localizat și prins de polițiști în timp ce se afla pe câmp, în extravilanul comunei Terpezita.