Un cetățean srilankez care a comis o crimă în București a fost prins după 33 de ani - Unde l-au găsit polițiștii
Un cetăţean srilankez de 52 de ani a fost depistat în localitatea Moers, Germania, în urma schimbului de informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR, cu Biroul Sirene Germania, condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor comise în anul 1991.
"În fapt, în decembrie 1991, bărbatul a ucis un cetăţean străin, după care l-a legat şi înfăşurat în covorul din locuinţa sa, situată în Bucureşti şi l-a transportat în cartierul Crângaşi, aruncându-l în Lacul Morii. Pentru fapta comisă, cel în cauză a fost condamnat la 19 ani de închisoare", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, joi, AGERPRES.
La data de 14 octombrie 2013, Biroul Sirene România a introdus o semnalare în Sistemul de Informaţii Schengen pe numele bărbatului, cetăţean srilankez, solicitându-se arestarea acestuia în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
"În perioada 13 octombrie 2023 - 3 ianuarie 2024, întrucât au existat informaţii că persoana se află pe teritoriul Germaniei, Biroul Sirene România a efectuat schimb de date şi informaţii cu Biroul Sirene Germania, în vederea depistării celui în cauză", arată sursa citată.
În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.