UPDATE: Cetățeanul român arestat în cazul uciderii jurnalistei bulgare a fost eliberat
Cetățeanul român cu pașaport din R. Moldova reţinut în cazul uciderii jurnalistei bulgare Viktoria Marinova a fost eliberat marţi seară, întrucât nu are calitatea de suspect, a anunţat, marţi, poliţia bulgară , transmite Agerpres, citând presa locală. ''Avem în arest o persoană al cărei alibi îl verificăm, dar pentru moment nu avem un suspect concret. Continuăm să lucrăm în această privinţă'', a declarat şeful poliţiei regionale din oraşul Ruse, Teodor Atanasov.
Informația privind arestarea unui suspect în cazul uciderii jurnalistei bulgare a venit de la agenția de presă AP, dar nu a fost deocamdată confirmată oficial.
Sursele din Ministerul bulgar de Interne au oferit primele informații și despre identitatea suspectului - un cetățean român de origine moldoveană.
Asasinarea jurnalistei bulgare Viktoria Marinova – cel de-al treilea reprezentant al mass-media din Uniunea Europeană asasinat în decurs de un an – a provocat un val de indignare în Europa, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) cerând ”o anchetă completă şi riguroasă” în acest caz, iar Reporteri fără Frontiere (RSF) – plasarea sub protecţie a colegilor Viktoriei Marinova, relatează AFP, Reuters şi BTA, citate de Agerpres.
Viktoria Marinova (30 de ani), care era reprezentant administrativ şi prezentatoare la TVN Ruse, a murit agresată într-un mod sălbatic, potrivit justiţiei bulgare. Corpul neînsufleţit al jurnalistei a fost descoperit sâmbătă într-un parc din Ruse, a anunţat duminică procurorul regional Gheorghi Gheorghiev. Femeia a fost lovită în cap şi strangulată, Ministerul de Interne precizând că ea a fost şi violată.
Ancheta are în vedere toate pistele, atât cele legate de viaţa personală, cât şi cele privind activitatea profesională a jurnalistei. Ea prezenta o emisiune consacrată problemelor societăţii difuzată de televiziunea locală din Ruse.
Cotidianul bulgar ”Capital Daily”, citat de agenţia BTA, a relatat luni că premierul Boiko Borisov a afirmat că au fost strânse o mulţime de probe ADN şi că prinderea asasinului este o chestiune de timp, la cazul respectiv lucrând cei mai experimentaţi specialişti.
Potrivit informaţiilor iniţiale, precizează cotidianul bulgar, jurnalista a fost atacată în timp ce făcea jogging în apropiere de râu sâmbătă. Ea a băut o cafea împreună cu nişte colegi la ora 10:30, după care le-a spus că merge să facă jogging. În jurul orei 14:20, cineva i-a descoperit trupul neînsufleţit şi a sunat la poliţie.
La ultima ediţie a emisiunii sale din 30 septembrie, Marinova a difuzat o convorbire cu doi reputaţi jurnalişti de investigaţii: Dimitar Stoianov din Bulgaria şi Attila Biro din România, care întreprind o anchetă în legătură cu suspiciunile de fraudă în cazul subvenţiilor europene, în care ar fi implicaţi oameni de afaceri şi aleşi.
Dimitar Stoianov şi Attila Biro au fost reţinuţi pentru scurt timp de către poliţie în cursul acestei anchete, cazul lor provocând o reacţie de condamnare din partea organizaţiei neguvernamentale Reporteri fără Frontiere (RSF).