Un celebru îmblânzitor de șerpi a fost ucis de o cobra
Abu Zarin Hussin, un celebru îmblânzitor de șerbi din Malaezia, a murit după ce a fost mușcat de o cobra, anunță BBC.
Malaezianul Abu Zarin Hussin, de profesie pompier, îi învăța pe colegii săi cum să prindă șerpii fără să-i ucidă.
Bărbatul de 33 de ani a fost transportat de urgență la spitalul din regiunea Pahang, după ce a fost mușcat de o cobra în timpul unei operațiuni de prindere de șerpi.
Abu Zarin Hussin a participat la programul TV Asia's Got Talent, unde a avut un moement extrem de periculos și apreciat de public, în timpul căruia a "sărutat" un șarpe veninos.