MENIU

Un cadavru a zăcut într-o maşină mortuară o noapte întreagă, la Ploieşti

Foto cu caracter ilustrativ

Un cadavru a zăcut 24 de ore într-o mașină mortuară in Pitesti, în condițiile în care s-au înregistrat temperaturi de peste 32 de grade Celsius la umbră. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de polițiști, care au fost chemați să ridice mai multe dricuri parcate neregulamentar. 

Echipajul de la Poliţia Locală Ploieşti a solicitat la faţa loculi o autoutilitară pentru ca autoturismele parcate neregulamentar să fie ridicate. În timpul acestei manevre, poliţitii au descoperit că, într-una dintre maşinile mortuare, se afla un sicriu cu o persoană decedată.

Potrivit unor surse judiciare, corpul neînsufleţit rămăsese în maşină cel puţin 24 de ore, în condiţiile în care la Ploieşti s-au înregistrat temperaturi de peste 30 de grade Celsius.

Speriată de consecinţe, patroana firmei de pompe funebre a încercat să împiedice poliţiştii să ridice maşinile mortuare, doar că de la un dialog în contradictoriu s-a ajuns la un adevărat scandal. 

Patroana firmei de pompe funebre, o femeie în vârstă de 51 de ani, s-a urcat chiar pe autoutilitara chemată să ridice maşinile mortuare parcate pe trotuar, fiind coborât de acolo de poliţişti.

Într-un final, femeia a sunat la 112 să ceară ajutor, invocând faptul că este abuzat de Poliţia Locală. Conflictul bizar s-a finalizat cu amenzi usturătoare pentru patroana firmei de pompe funebre. A primit o sancţiune de 10.000 de lei de la Direcţia de Sănătate Publică Prahova, 4.000 de lei de la Poliţia Locală şi încă 2.500 de lei de la Poliţia Naţională pentru că a apelat abuziv numărul unic de urgenţă.

Mai multe articole despre:
cadavru ploiesti masina mortuara