Un britanic se trezeşte în fiecare zi crezând că e 14 martie 2005 şi trebuie să meargă la dentist
Un fost soldat din Marea Britanie se trezeşte în fiecare zi crezând că este 14 martie 2005 şi că are o programare la dentist. Cercetătorii nu îşi pot explica fenomenul care aminteşte de filmul Ziua Cârtiţei.
Bărbatul, care nu a fost numit pentru a se proteja dreptul familiei sale la viaţă privată, este subiectul unui nou studiu de caz al cercetătorilor de la Universitatea din Leicester.
"Nu am văzut aşa ceva până acum în clinicile noastre evaluare şi nu ştiu cum să abordăm problema. Din experienţa noastră, niciunul dintre colegii noştri de la neurologie, psihiatrie sau neuropsihologie clinică nu poate explica acest caz sau nu s-a confruntat cu aşa ceva până acum", a comentat psihologul Gerald Burgess.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani a început să sufere de pierderi consistente de memorie după ce i s-a făcut o injecţie pentru o anestezie locală, la dentist. În ultimii 10 ani, el nu a reuşit să menţină o amintire pentru mai mult de 90 de minute.
El se trezeşte în fiecare zi cu impresia că este jumătatea lunii martie şi că se află în Germania, unde urmează să meargă la dentist.
Ceea ce îi uimeşte pe oamenii de ştiinţă este faptul că bărbatul nu are nicio urmă de leziune la nivelul creierului, potrivit Descopera.ro. Personalitatea sa şi memoria pe termen lung nu au fost afectate, însă nu poate să creeze noi amintiri, trăindu-şi viaţa cu ajutorul notiţelor de pe telefon, a familiei şi a prietenilor care îi reamintesc mereu ce s-a întâmplat în urmă cu două ore.