Ce-a păţit un belgian care s-a îndrăgostit de o prostituată din România. Ţepuit de 250.000 de euro
După ce s-a îndrăgostit de o "fată din vitrină" de 20 de ani, originară din România, un belgian şi-a vândut casa şi i-a trimis banii fetei. Bărbatului, de 51 de ani, a pierdut acum 250.000 de euro şi încearcă să îi recupereze cu ajutorul poliţiei.
Cristina V. l-a cunoscut pe Marc Florent B., în vârstă de 51 de ani, în vreme ce practica prostituţia în Belgia. Bărbatul s-a îndrăgostit de gălăţeanca noastră, care, astfel, a reuşit să-l convingă să-i transfere câteva sute de mii de euro, cu promisiunea unei viitoare căsătorii. Când şi-a văzut sacii în car, tânăra şi-a adus aminte că are şi inimă şi i-a spus belgianului că nu-l iubeşte, că nu mai vrea să se mărite cu el şi i-a cerut s-o lase în pace, scrie viaţa-liberă.ro.
De aici şi până la plângerea penală a mai fost doar un pas şi, imediat ce gălăţeanca a contestat măsurile impuse de procurori, povestea a ajuns în plan public, dosarele fiind înregistrate pe portalul instanţelor.
Înşelăciune în formă continuată şi spălare de bani
De altfel, procurorii au pus-o deja sub urmărire penală, acuzând-o de înşelăciune în formă continuată şi spălare de bani. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Galaţi, procurorul Liliana Istrate, ne-a confirmat acest lucru.
"Ajutată de mai multe persoane, în perioada mai 2013 - iunie 2014, a indus în eroare, prin promisiuni de căsătorie nereale şi prin prezentarea unor oportunităţi de afaceri nereale în România, persoana vătămată B. Marc Florent, cetăţean belgian, determinând-o să-i vireze în conturile bancare deschise în România pe numele său şi pe numele unor persoane apropiate, suma de aproximativ 250.000 de euro, pe care a folosit-o pentru achiziţia unor autoturisme de lux, pentru construirea unor imobile şi pentru nevoi personale", ne-a declarat procurorul Liliana Istrate.
Parchetul a instituit controlul judiciar pentru tânără, care nu are voie să plece din ţară, dar şi măsuri asiguratorii, punând sechestru pe un autoturism de lux. Tânăra a contestat atât controlul judiciar, cât şi sechestrul, având termen la instanţă pe 22 septembrie, în ambele dosare. În această poveste au mai fost angrenate cel puţin două persoane. Daniel R. a ajutat-o cu deschiderea unui cont la o bancă, unde belgianul a trimis 42.000 de euro, iar Dorin Nicolae S. este cercetat după ce, anul acesta, în iulie, l-a făcut pe belgian să trimită într-un cont 7.000 de euro, spunându-i că pentru a recupera BMW-ul Cristinei trebuie să mituiască nişte poliţişti.