MENIU

Un belgian a renunțat la job. A ajuns în Transilvania și a pus bazele unei afaceri

Un belgian care a venit în Cluj-Napoca în urmă cu 8 ani, ca turist, s-a căsătorit cu o româncă, iar de curând a renunţat la postul din multinaţională pentru a promova zona Transilvaniei în străinătate, punând bazele unui centru agroturistic, în Morău, unde vin zeci de turişti.

Tom Van den Bosch, în vârstă de 36 de ani, a ajuns în România în anul 2008 şi a lucrat la o firmă multinaţională din Cluj-Napoca până la începutul anului 2015, când şi-a dat demisia şi a început să se ocupe de agroturism şi să promoveze Transilvania în rândul turiştilor străini. A investit în noua afacere o sumă consistentă şi lucrează acum la un site de promovare a turismului în străinătate.

”Am sosit în România în 2008, în vacanţă, împreună cu un prieten belgian. Ne-a plăcut foarte mult, am primit o slujbă şi am decis să rămânem câteva luni care s-au transformat, iată, în opt ani. Când am venit nu ştiam foarte multe despre România, ştiam doar de fotbal şi de Hagi. Am fost surprinşi de atmosfera plăcută din Cluj-Napoca, de restaurante şi localuri. Am lucrat pentru o companie multinaţională din SUA în Cluj-Napoca până în februarie 2015, când mi-am dat demisia. E un stil de viaţă complet diferit. Înainte eram preocupat de cifre, discuţii cu colegii şi de management, acum sunt interesat de vreme şi de cum creşte iarba. Este diferit şi mult mai relaxant”, a declarat Tom Van den Bosch. Întreaga poveste pe MEDIAFAX.

Mai multe articole despre:
Transilvania job belgian